Filipinezul Manny Pacquiao și americanul Floyd Mayweather au avut pentru prima dată în carieră o întâlnire privată pentru a negocia organizarea unui meci, informează AFP.
Cei doi pugiliști au discutat timp de o oră, la inițiativa lui Mayweather, în noaptea de marți spre miercuri, la Miami.
„S-au întâlnit pentru prima dată astfel (…) A fost o reuniune de lucru, dar discuția nu a fost tensionată. Se respectă reciproc mult. Zilele următoare vom stabili ce va fi. Floyd ne-a spus că vrea un astfel de meci„, a declarat Michael Koncz, consilier al lui Pacquiao, la postul ESPN.
Marți seară, Pacquiao și Mayweather au fost prezenți la meciul de baschet Miami Heat – Milwaukee Bucks. Cei doi s-au salutat atunci și au făcut schimb de numere de telefon.
Staful lui Pacquiao a anunțat la 14 iunie că pugilistul și-a dat acordul pentru a-l înfrunta pe Mayweather. De cinci ani, promotorii celor doi boxeri s-au întâlnit în mod regulat pentur a negocia.
Meciul ar putea avea în data de 2 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER